AGF Logo    Forum AGF   Actiuni   Curs Valutar   Extern   NOU: Ghid Bursier   Bloguri: Traian Stan   Caruntu   Iancu  

Mi-e scârbă!

March 6th, 2011 Categories: Uncategorized

Da, mi-e scârbă, dar nu neaparat de ceea fac cei ajunsi acum prin frauda la putere, cat mai ales mi-e scârbă de ceea ce nu face pretentios numita “societate civila”.

In 2004 pretinsa “societatea civila”se dadea cu curul de pamant ca presedintele Iliescu nu este independent asa cum ii cere constitutia. Astazi mi-e scârbă sa constat ca aceiasi oameni nu au nimic de spus cand actualul ocupant al scaunului de la Cotroceni prezideaza sedinta PDL cu sefii de organizatii judetene.

In 2004 “societatea civila” se revolta impotriva traseismului politic si a “partidului stat” care prin alocarea de fonduri guvernamentale ii determina pe primarii opozitiei sa schimbe barca. Astazi mi-e scârbă ca aceiasi oameni nu mai au nimic de zis in legatura cu infiintarea partidului tradatorilor si participarea lui la “actul de guvernare” al impartirii ciolanului.

Mi-e scârbă ca aceiasi oameni care o data aveau pretentia ca promoveaza principii, nu au avut nimic de zis atunci cand un partid de stanga si-a schimbat peste noapte “principiile” si a trecut la dreapta.

In 2004 “societatea civila” se scandaliza in legatura cu fraudarea alegerilor atat prin soft cat si prin mita electorala. Astazi mi-e scârbă sa constat ca aceiasi oameni nu avut nimic de spus impotriva aceloraşi practici. Asta doar pentru ca acum au fost comise de “partea luminata” a politicii.

In 2004 “societatea civila” protesta impotriva numarului mare de ordonante de urgenta guvernamentale si diminuarea rolului parlamentului. Astazi mi-e scârbă sa constat ca aceiasi oameni nu avut nimic de spus.

Mi-e scârbă si de faptul ca pretinsa “societatea civila” nu zice nimic impotriva politizarii Curtii Constitutionale a Romaniei si transformarea ei in a treia camera a parlamentului.

In 2004 “societatea civila” era scandalizata de controlul presei prin intermediul contractelor de publicitate facute pe bani de la buget. Astazi mai exista o singura televiziune care critica puterea si nu mai pare nimic in neregula. Mi-e scârbă.

Mi-e scârbă si de sindicatul ziaristilor care a protestat cand la ziarul Adevarul patronul a intervenit in “politica editoriala” iar acum nu au avut nimic de spus cand o emisiune a fost inchisa peste noapte de “managerul statiei” fara nici o explicatie.

Si mai mult mi-e scârbă ca acum cei care fac marlanii nici macar nu se mai obsesc sa incerce sa ofere o justificare.

Mi-e scârbă de toate cele care o data erau blamate si astazi s-au transformat in frecventabile.

Mi-e scârbă, dar nu neaparat de propagandistii de tip Pora, macar ei isi asuma ceea ce fac si nu au pretentia de a fi ceea ce nu sunt. Dar mi-e scârbă de “propagandistii indirecti”, aia de cea mai joasa speta, care se pretind independenti si nu lauda puterea, dar cu aere “deontologice” explica manelistilor ca opozitia este de vina pentru coruptia din sistem si criza eterna in care ne aflam.

Mi-e scârbă sa citesc un material de propaganda al partidului semnat Andrei Plesu.

Eu, ca un independent, pentru ca eu pot fi si sunt independent, nu ca Andrei Plesu fost ministru si consilier al luminatului, o sa-mi permit sa fac cateva obsevatii despre mai multe inadvertente prezente in textul intelectualului Plesu:

1. In primul rand are pretentia de a scrie un editorial despre “Proprietatea termenilor” si ii face praf pe cei care cica “invită poporul să apere „democraţia“ printr-o lovitură de stat”. Aici ma intreb eu daca Plesu are proprietatea termenilor cand vorbeste de “lovitura de stat”? Declansarea procedurilor de suspendare si demitere a presedintelui reprezinta un demers constitutional, moral, democratic si este decis in urma referendumului. Inteleg ca avem o “lovitura de stat” facuta prin referendum constitutional. Mi-e scârbă!

2. Argumentul suprem este ca avem “o dictatură în care „dictatorul“ nu dispune de unanimitate nici în propriul partid”. Aici identific inca o mare problema constitutionala in gandirea lui Plesu cand deplange soarta „dictatorului“. In constitutie scrie ca presedintele trebuie sa fie independent, asta inseamna ca nu poate avea nici o bucata, nici un intreg si nici de un partid propriu. Mi-e scârbă!

3. Plesu deformeaza realitatea pentru a-si atinge scopurile de propaganda. Ne spune ca alegerile din 2009 au fost pierdute din cauza celor care-l critica nefondat pe luminat. Eroare! Alegerile au fost “pierdute” din cauza penibilului de Geoana care s-a dus in vizita la Vantu si au mai fost “castigate” de luminat prin fraudarea votului. In plus aceasta informatie eronata este baza concluziei textului si astfel concluzia este la fel de falsa precum rationamentele.

4. Nu avem dictatura in Romania, cu asta sunt de accord, dar hai sa vedem si cata democratie aveam? Pentru ca democratia presupune in primul rand capacitatea “institutiilor statului” de a organiza alegeri libere si corecte. Doar ca la ultimele alegeri frauda a determinat “castigatorul”. In plus la guvernare (nu doar in parlament) se afla un partid care nu a candidat in alegeri. Asa ca intreb si eu dar totusi cata democratie avem sau pe unde este democratia aia?

5. Profundul intelectual Plesu in materialul despre “proprietatea termenilor” comite o alta confuzie de termeni intre “mentalitatea de dictator al unui individ” si “starea de dictatura dintr-o tara”.

5.a. Pe de o parte vorbeste de oamenii rai care-l compara pe Basescu cu Mubarak, Lukasenko şi Hitler, iar pe de alta parte argumenteaza ca Romania nu este dictatura. Pai nu este logic, pentru ca oamenii rai nu au comparat situatia din Romania cu cea din Libia, Belarus sau Germania 40, oamenii rai au zis de Basescu iar un intelectual coeerent ar fi trebuit sa argumenteze ca Basescu este democrat nu ca in Romania nu este dictatura. Mai greu de argumentat pentru ca pe nava Biruinta “intre echipaj si dumnezeu era doar capitanul”.

5.b. Mai mult decat atat, daca ai demostrat ca nu este dictatura nu inseamna ca ai demostrat ca este democratie. Aici imi pare rau sa remarc dar profundul intelectual Plesu se rezuma la logica binara a “perversului de pe targu ocna” pe principiul “ori avem dictatura ori nu mai avem”. In realitate temenii de “dictatura” si “democratie” presupun mai multe cerinte de indeplinit, iar daca una din cerinte nu este indeplinita atunci poti spune ca ai demostrat ca nu este. Asa cum si eu am demonstrat  la punctul 4 ca nu este democratie in Romania. Si totusi daca nu este nici democratie nici dictatura atunci ce este? Logica este complexa si nu este binara.

5.c. Eu nu am vazut cand oamenii rai l-au comparat pe Basescu cu Mubarak.  Nici de comparatia cu Lukasenko nu-mi aduc aminte s-o fi auzit prea des. Eu tin minte ca cel mai des oamenii rai l-au comparat pe Basescu cu Putin, iar despre asta Plesu nu aminteste, prefera sa inventeze comparatiile cu Mubarak, Lukasenko pentru ca altfel nu ar ajunga la concluzia dorita de propaganda.

5.d. Interesant este Plesu ne spune ca nu avem “dictatura” dar face cofuzia intre luminat si tara. Daca eu spun ca luminatul este dictator, prin asta intelegand ca luminatul are o abordare autoritara si mentalitate dictatoriala, nu inseamna ca am zis ca in Romania se afla intr-o stare de dictatura sau comunism. Cand spun luminat ma refer la presedintele PDL si presedintele celor care l-au votat, in jur de patru milioane de romani. Luminatul mai ocupa vremelnic si scaunul de la Cotroceni, dar degeaba il ocupa pentru ca nu are nici o tangenta cu functia. Atunci de ce este confundat cu intreaga Romanie? De ce daca zici ceva de rau de luminat e ca si cum te-ai referi la tara?

6. Eu as mai aduga si confuzia foarte des facuta intre “dictatura” si “comunism”. Contraexemplul cel mai bun este China unde exista dictatura si capitalism. Si nu i-am auzit pe oamenii rai spunand vreodata ca in Romania am avea comunism. Din acest motiv pot spune ca Plesu este rau intentionat cand vorbeste de “dictatura” exemplificata prin tari precum: Cuba, Coreea de Nord, Iran, Belarus si exclude China de pe lista celor cu regim dictatorial.

In concluzie: nu-l deranjeaza derapajele anticonstitutionale ale luminatului dar demersul constitutional de suspendare este o “lovitura de stat”, in plus mai are si “proprietatea termenilor”. Nu avem “dictatura” dar intelectualul Plesu face confuzie intre luminat si tara. Si se rezuma la logica binara simpla pentru manelisti, curentul “targu ocna”.

Cel mai mult mi-e scârbă ca pe langa faptul ca asa zisa “societate civila” este partasa prin tacere la abuzurile celor care au pus mana pe putere, ne mai este livrat si un material de propaganda in care sunt umpluti de invective cei, putini la numar, care mai au curajul sa critice puterea.

Am avut un deceniu de crestere economica, chiar si cu recesiunea de acum avem un nivel de trai mult mai bun ca acum 10 ani, ne-am integrat in Europa, dar din punct de vedere moral in ultimii 5 ani ne afundam intr-o mocirla din ce in ce mai adanca.

Mi-e scârbă!

PS1. Eu sunt mândru ca sunt Român atunci cand citesc istoria neamului!

PS2. Il apreciez pe filozoful Adrei Plesu dar asta este opinia mea in legatura cu ultimul articol publicat.

Tags:

8 Responses to “Mi-e scârbă!”

  1. dor
    March 7th, 2011 at 10:36
    1

    basescu e un complexat de la 20 de ani,de cind il cunosc,capabil de orice pt. a se ridica,a dovedit ca este un mirsav fara limite,asta e omul ,pacat ca plesu si ai lui au coborit atit,cred ca de foame au devenit umili,bravo IANCU,ai punctat corect,adaug si parerile strainatatii ,la unison,in a-l eticheta fara retinere ,pe cel care vrea sa intre in istorie prin canibalism=dictatura!

  2. eungen
    March 7th, 2011 at 12:15
    2

    Cui pasa? Cariera si chiar viata unui om depinde azi de o semnatura, de o simpla apasare de buton sau de o infima eroare informatica. Monstruosii care ne imping destinele atat de lejer catre prapastie par atat de senini si joviali in aparitii! Sunt convins ca nu au tresariri ale constiintei fiindca prima regula in selectia “naturala” a acestor specimene a fost absenta empatiei. Si atunci, din toata aceasta vehementza, dementza, vertij al personajelor de la emitatoarele “mogulilor” cu ce ramanem? Cainii latra, ursul merge. Chiar avem “societate civila” ?! In afara de cativa indoielnici mai vizibili, poporul doar se lamenteaza mioritic. Si nu e suficient sa fim noi astia corecti atat de muncitori pe patratica noastra incat, prin puterea exemplului, sa declansam un proces de contagiune revigoranta. Infectia morala existenta in tara asta e prea avansata ca sa fie stopata astfel. Pentru cine nu vede alta solutie, e bine sa poarte si acesti ochelari cabalini fiindca ii protejeaza psihicul. Nu insa restul… pensia, sanatatea, siguranta copiilor, acoperisul.

  3. March 7th, 2011 at 13:03
    3

    Extraordinara analiza. Suntem in asentiment si s-ar parea ca suntem tot mai multi. Am scris si eu pe acelasi subiect, dar din alta optica.

    Respect,

    PC

  4. March 7th, 2011 at 23:12
    4

    Salutare,
    Puteam să-mi văd de treabă (i.e. de existenţa mea cenuşie), dar în schimb iată-mă făcând primii mei paşi timizi pe blogosferă în căutare de tovarăşi de suferinţă.

    Sunt revoltat de atitudinea pasivă a intelectualităţii româneşti în faţa acestei revoluţii culturale portocalii. Iar acum două zile am citit şi articolul lui Pleşu intitulat “Proprietatea termenilor”. Azi am terminat de scris un text ca răspuns la mizeria asta propagandistică, iar acum tocmai am creat un blog pentru a-l face public (http://turbatoxica.blogspot.com/)

    Vom vedea ce va mai fi. Sunt dezamăgit şi derutat.
    Respect.
    Laurenţiu

  5. March 10th, 2011 at 10:15
    5

    Salut!!!!
    de mult ma gandeam sa iau legatura cu tine dar in perioada in care nu am tinut legatura mi-am pierdut de cateva ori telefonul, asa ca …
    hai sa ne vedem cumva … poate ne mai vin idei …

  6. December 5th, 2011 at 02:54
    6

    Cred ca nu mai este nici o surpriza pentru nimeni ce se intampla in tara asta…

Leave a Comment